Măsuță auxialiară Essey Tall Illusion Clear
1.521,00 lei
Masa Illusion reprezintă un hotar important în istoria mărcii și design-ului danez. Îmbinarea armonioasă a utilului cu plăcutul a stârnit vâlvă și admirație la nivel mondial. Opus reacțiilor, povestea din spatele ideii este cât se poate de banală: ”Într-o zi treceam pe lângă o cafenea în Copenhaga. Mesele erau rotunde, acoperite cu fețe de masă de culoare albă. Toate fețele de masă aveau forma pătrată și aproape că atingeau solul. M-am oprit și am facut câteva fotografii. Apoi m-am dus la un atelier de lucru specilaizat în plastic și am întrebat dacă este posibil să facă un astfel de obiect din plastic. Răspunsul a fost nu. Dar mi-am continuat misiunea și în câteva luni, primele eșantioane au fost gata. Rezultatul este Illusion, un exemplu uluitor de simbolism funcțional, care a fost primit cu mare entuziasm atât de presă, cât și de cumparatori.” John Brauer este mândru de munca sa, și pe bună dreptate. Creatiile sale au fermecat întreaga lume . Abia așteptăm să vă oferim această bijuterie ajunsă deja legendară prin originalitatea ei, pur si simplu iți taie respirația!